De la Alexandra am primit citate din "Pasiune". Eu inca nu am citit seria, desi am auzit ca este buna..am primul volum in biblioteca,dar parca nu imi vine sa ma apuc de ea...mi-o recomandati?Ati citit-o?
“Erau
așa de sus, încât Luce abia
vedea ce se petrecea pe pământ, sub ei. Un petic din oceanul luminat de lună.
Mici valuri albe izbindu-se de țărmul întunecat.”
“Daniel
râse și o trase din nou spre el. Nu se putea stăpâni
să nu zâmbească. Se simțea atât de bine cu trupul lipit de al ei, iar pielea lui arăta
fantastic sub lumina stelelor.”
“Nu
era o mare diferenţă - și totuși, aici era toată diferența din lume - între Danielii pe care îi
întâlnise când își vizitase celelalte existenţe
şi acest Daniel care o sărută acum.”
“Deşi regret că trebuia să se oprească din sărutat,Luce lua faţa
caldă a lui Daniel în palmele ei.Se uita lung în ochii lui violeţi,încercând să
capete putere.
-Îmi pare rău,spuse ea,pentru că am fugit aşa!
-Să nu-ţi pară,spuse el încet şi cu sinceritate.A trebuit să
pleci,era predestinat;trebuia să se întâmple.Zâmbi din nou.Am făcut ce
trebuie.Lucinda.
Un şuvoi de căldura trecu prin ea,ameţind-o.
-Începusem să cred că nu o să te mai văd niciodată.
-De câte ori ţi-am spus că te voi găsi mereu?
Apoi,Daniel o întoarse cu spatele spre el,şi o cuprinsese cu
braţele.Îi sărută ceafa şi porniră în zbor.”
“Îşi apăsă aripile una de alta,şi tăbări asupra sinelui său din
trecut,lovindu-l cu atâta putere,că ar fi trebuit să-l zdrobească-dacă n-ar fi
fost absorbit.Se cutremura,iar sinele său din trecut,se cutremura şi el.Daniel
îşi ţinu ochii strânşi închişi,scrânşind din dinţi pentru a rezista acelei
senzaţii de greaţă cauzate şi violente care îi inunda corpul”.
“Apoi,dintr-o dată,totul se opri.
Daniel deschise ochii şi nu auzi altceva decât propia
respiraţie.Se simţea obosit,dar plin de viaţă.Ceilalţi se uitau la el.Nu era
sigur dacă aveau vreo idee despre ce se întâmplase adineauri.Arătau de parcă
s-ar fi temut cu toţii să se apropie de el sau chiar să îi vorbească.Îşi
desfăcu aripile şi se roti într-un cerc perfect,ridicându-şi capul spre cer.
Aleg dragostea mea pentru Lucinda,strigă către Rai şi Pământ,către
îngerii din jurul lui şi către cei care nu se aflau acolo.Se adresa sufletului
celei pe care o iubea,mai presus de orice,indiferent unde s-ar fi aflat ea.Îmi
confirm încă odată alegerea:o aleg pe Lucinda mai presus de toate.Şi o voi
alege până la capăt”.
“Noaptea era luminată de stele;Luce nu vroia decât să fie în braţele
lui Daniel şi să se ridice în zbor către ele.Ce bine ar fi fost dacă l-ar fi
avut alături,să o ducă departe de toate astea….
-Ce cauţi aici? Luce se întoarse.Venise după ea.Stătea pe balcon
în hainele lui simple de servitor,derutat şi alarmat,îndrăgostit la modul
tragic şi fără speranţă.
-Daniel.
Se repezi spre el,iar el se îndrepta spre ea,cu ochii violeţi
strălucind,îşi deschise braţele cu un zâmbet radios.Când,în sfârşit,se
atinseră,iar în braţele lui o cuprinseră,crezu că o să explodeze de fericire.
Doar stătu acolo,cu capul pe pieptul lui puternic,minunat.Era
acasă.Braţele lui îi cuprindeau spatele,poposindu-I pe mijloc,şi o traseră cât
mai aproape de el.Îi simţi respiraţia şi adulmeca mirosul pătrunzător de
paie,de pe gâtul lui.Luce îl săruta sub urechea stângă,apoi pe gât.Sărutări
uşoare,blânde,până când îi atinse buzele,iar Daniel îi răspunsese cu şi mai
multă pasiune.Apoi sărutările deveniră mai prelungi,pline de o dragoste ce
părea să se reverse din adâncul sufletului ei.După o clipă,Luce se desprinse şi
îsi fixă privirea asupra lui Daniel.
-Mi-ai lipsit atât de mult.Daniel râse încetişor.
-Şi tu mi-ai lipsit în ultimele….trei ore.Eşti…eşti în regulă?
Luce îşi trecu mâinile prin părul blond şi mătăsos al lui Daniel.
-Doar aveam nevoie să iau o gură de aer….să te găsesc.
Îl strânse cu putere la piept .”
Un comentariu:
hei ce sa intampla ? eu nu reusesc sa vad multe poze
Trimiteți un comentariu