25 ianuarie, 2012

INVENŢIA LUI HUGO CABRET UN FILM DE OSCAR

Record de nominalizari la Premiile OSCAR 2012.

 
Martin Scorsese şi al său film HUGO – călătorie incitantă într-o lume fabuloasă, a fost nominalizat la cele mai multe categorii ale premiilor Oscar.

1. Cel mai bun film
2. Cel mai bun regizor
3. Cel mai bun scenariu adaptat
4. Cea mai bună imagine
5. Cel mai bun montaj
6. Cea mai bună scenografie
7. Cel mai bun design de costume
8. Cea mai bună coloană sonoră
9. Cel mai bun mixaj de sunet
10. Cel mai bun montaj de sunet
11. Cele mai bune efecte vizuale

 Corint Junior a lansat la începutul lui 2007 cartea INVENŢIA LUI HUGO CABRET de Brian Selznick. Cele 544 de pagini spun o poveste inedită, pentru copii şi tineri, atât în cuvinte cât şi în imagini. Acum povestea prinde viaţă şi pe marile ecrane transformându-se  într-un film 3D regizat de Martin Scorsese. Filmul a avut premiera în SUA pe 23 noiembrie. În România va putea fi vizionat începând din 13 aprilie 2012.
Din distribuţie fac parte bine-cunoscuţii actori: Jude Law, Ben Kingsley şi Christopher Lee. 
Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, trăieşte între zidurile gării din Paris şi are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia. Una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui Hugo este un om mecanic stricat, un dispozitiv cu înfăţişarea unui bărbat cu un creion în mână, parcă pregătit să livreze un mesaj de o colosală importanţă. Hugo este convins că, dacă va repara omul mecanic, acesta îşi va putea scrie mesajul. Pentru a reuşi reparaţia, băiatul fură bucăţi de jucării dintr-un magazin, iar aventurile sale ieşite din comun, petrecute la începutul secolului trecut, se vor mai învârti în jurul unui carnet dispărut, al unui desen extrem de familiar şi al magiei filmelor mute. Georges Méliès, celebru pentru filmul Le voyage dans la lune, din 1902, apare şi el în destinul lui Hugo.

Niciun comentariu: