Lose yourself in Zombieland - Part 1

M-am apucat de un fel de poveste..cam aiurea..cu zombi. Aceasta este partea 1. I hope you'll like it! 

Lose yourself in Zombieland

“Hell is empty and all the devils are here “

William Shakespeare

Daca tipul asta ar mai fi acum in viata, sincer i-as face cinste cu o bere pentru ca el n-a avut habar ce adevar spune. Desi tind sa cred ca s-a referit la partea intunecata a umanitatii, la rautate, chiar nu a fost departe de adevar. In momentul de fata monstrii sunt cei care ma pandesc afara, monstrii sunt fratii, parintii, prietenii nostrii, monstrii sunt toti cei care si-au pierdut scanteia de umanitate.

Strang cu putere ochii si incerc sa-mi amintesc viata pe care o aveam cu doar zile sau saptamani in urma. Mi-as dori sa fi tinut sirul zilelor, dar la ce bun..Astazi sunt aici, maine poate voi fi ca ei...Ticaitul continuu al ceasului este singurul sunet care razbate prin camera aflata in bezna. Il aud venind din coltul de langa geam si imi amintesc momentul de furie oarba de ieri seara, cand l-am aruncat in speranta ca se va face bucati.

Pierduta in bezna, ratacita intr-un abis din care nu pot iesi, din care nici macar nu sunt sigura ca imi doresc sa ies..Ma rostogolesc fara chef din pat si pipai noptiera in cautarea unei lumanari si a unei cutii de chibrituri. Gasesc obiectele mult dorite si aprind lumarea atat de repede incat ai crede ca viata mea depinde de ea. Lumina si caldura plapanda ma invaluie usor, iar eu imi sprijin fruntea in palme.

Ma ridic fara chef si ma indrept spre una din ferestrele acoperite cu banda izoliera. Dezlipesc incet unul din colturi si observ uimita lumina ce vine de afara. Suntem in mijlocul zilei..cand oare am dormit atat? Vad creaturile mergand pe strazi si pulsul mi se accelereaza. Ma indepartez din fata ferestrei si imi spun ca sunt in siguranta, aici nu pot ajunge. Simt o usoara ameteala si imi dau seama ca imi tinusem respiratia. Ma calmez si pornesc cu pasi marunti spre bucatarie, nu inainte de a ma asigura ca am acoperit bine coltul geamului.

O persoana..de o singura persoana bolnava a fost  nevoie pentru a declansa iadul pe pamant. Boala s-a transmis mai repede decat ai crede ca este posibil si micul meu oras a devenit asediat de zombi…Pronunt cuvantul cu voce tare si nu pot decat sa ma gandesc la cat de Science fiction suna. De obicei ma gandesc la ei ca la “creaturi”, dar presupun ca asta sunt cu adevarat…zombi. Din cate am observat, boala afecteaza sistemul nervos. Persoana moare incet pana cand nu mai este mentinuta in viata decat de o scanteie. Uita cine este, uita umanitatea si este mentinuta in viata doar de instinctele primare, vaneaza si ucide, iar eu sunt o draguta friptura de 18 ani .

Usa bucatariei se deschide cu un scartait. Merg direct spre sertarul din fata mea, stiu deja ca frigiderul este gol. Ah cat imi este de dor de curentul electric.. Deschid usa sertarului si fac bilantul: paine, biscuiti, cascaval si cateva batoane de ciocolata. Hrana se imputineaza pe zi ce trece iar mie imi e teama de ce se va intampla apoi.

Daca tata ar fi aici, daca mama m-ar putea ajuta… dar nu..sunt pe cont propriu si trebuie sa ma obisnuiesc cu asta. Imi scutur violent capul si imi poruncesc sa nu ma gandesc la ei. Mi-e teama sa o fac..stiu ca din momentul in care voi continentiza cu adevarat ce s-a intamplat nu voi mai fi in stare sa supravietuiesc. Voi fi distrusa, voi fi o alta moarta vie gata sa devina micul dejun pentru creaturi.

Ma asez turceste pe gresia din camera si incerc sa imi fac un plan. Trebuie sa ies din oras. Este singura solutie pe care o am. Daca raman aici as putea la fel de bine sa imi pun un x mare si rosu deasupra capului. Nu stiu daca sunt paranoica sau nu..dar simt ca ma cauta..nu mai pot ramane aici. Din nefericire pentru mine, orasul este extreme de mic si izolat. Nu iti ofera prea multe posibilitati cand vine vorba de supravietuire si ascunzatori. Dup ace voi iesi din oras pot ocoli prin paduri si dupa case drumul principal pana in urmatorul oras. O mare parte din drum este camp liber, suicid presupun, dar nu am alta solutie. 

Stau aici, mor. Plec, mor iarasi, dar nu fara o lupta.