03 mai, 2012

Spulbera-ma - Tahereh Mafi

SPULBERA-MĂ, Cartea întâi din seria ATINGEREA LUI JULIETTE de TAHEREH MAFI
 
NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating,
se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.
Suntem într-o lume care se destramă, stăpânită de foamete şi violenţă.  Bolile distrug populaţia, nu mai există păsări care să zboare, iar norii arată ciudat. Restauraţia, facţiunea politică menită a salva o lume muribundă, dar care, îmbătată de putere, a devenit despotică, domină vieţile şi gândurile tuturor.  Ecosistemul  a fost distrus de abuzurile oamenilor, iar unul dintre rezultate este apariţia unor persoane cu abilităţi ciudate. Printre ele se numără şi Juliette, a cărei atingere e fatală. Nimeni nu ştie de ce e aşa, dar Restauraţia a găsit soluţia – după şaptesprezece ani în care a fost ostracizată de părinţi, colegi de şcoală şi întreaga comunitate, Juliette este închisă într-o celulă, căci atâta vreme cât nu poate să facă rău, nimănui nu-i pasă de ea.
Timp de 264 de zile, Juliette stă singură între patru pereţi, în 13 metri pătraţi de spaţiu. Însă lumea începe în sfârşit să se răzvrătească, iar conducătorii s-au răzgândit: poate că ceea ce pare a fi blestemul lui Juliette ar putea fi folosit cumva, poate că este exact arma de care au ei nevoie acum. Iar Juliette, după cele 6 336 de ore petrecute în singurătate, trebuie să aleagă: să fie pionul lor sau să lupte împotriva lor.
În acest roman de debut absolut electrizant, Tahereh Mafi prezintă o lume la fel de fascinantă precum cea din Jocurile foamei şi deapănă o poveste palpitantă, cu un super-erou, ce reaminteşte de The X-Men. Având un întreg arsenal de romance, pasiuni arzătoare, intrigi malefice şi suspans, Shatter Me este o distopie plină de prospeţime şi originalitate – piperată cu o doză de paranormal – care în mod sigur îi va lăsa pe cititori nerăbdători să afle continuarea.
  • DREPTURILE DE TRADUCERE AU FOST DEJA VÂNDUTE ÎN 20 DE ŢĂRI
  • DREPTURILE DE ECRANIZARE AU FOST ACHIZIŢIONATE DE STUDIOURILE TWENTIETH CENTURY FOX
TAHEREH MAFI are 24 de ani şi s-a născut într-un orăşel din Connecticut, fiind mezina unei familii de imigranţi iranieni. În prezent locuieşte în districtul Orange din California. A absolvit Universitatea Soka din Aliso Viejo, California, şi este cunoscătoare a opt limbi străine. A călătorit în toată lumea, petrecându-şi un semestru în Barcelona, unde a avut posibilitatea să studieze literatura spaniolă.
Spulberă-mă este cartea ei de debut şi primul volum din trilogia Atingerea lui Juliette.
Cartea are 352 de pagini, formatul 13×20 cm şi va fi cartonată cu supracopertă. Preţul de listă: 34,90 lei. La precomandă veţi beneficia de reducerea de 25% şi de transport gratuit.
Pentru mai multe informaţii despre autoare şi roman, puteţi accesa site-ul: www.taherehmafi.com.
Trailerul oficial al cărţii




Un comentariu:

JustLaugh spunea...

cum am citit descrierea de prima data deja mia atras atentia ce talent letal are personajul principal si parca ma obliga sa o citesc:))..sper sa am ocazia cat mai repede:)