01 iulie, 2012

Recenzie Printul Mecanic - Cassandra Claire

"Virtutea ingerilor este ca nu pot deveni rai; defectul lor este ca nu pot deveni mai buni. Defectul unui om este ca poate deveni rau; iar virtutea sa este ca poate deveni mai bun."

Rezumat:

http://www.ledabooks.ro/images/thumbnails/0//800/PrintulMecanic.jpgÎn lumea magică a Londrei Victoriene, Tessa Gray şi-a şăsit În Sfârşit Locul, Alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture pe Charlotte, protectoarea ei, de la conducerea Institutului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.
Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.
Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Dacă-l vor găsi pe Magistru, va putea oare Will să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?
În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase, Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.

 Recenzie :

Am terminat si acest volum si ..nu imi vine sa cred in ce fel s-au modificat lucrurile, cum s-a scrimbat actiunea si cat de diferite sunt personajele acum fata de primul volum. Primul volum a fost absolut genial si..in mod evident..aveam ceva asteptari (maaari mari de tooot). "Printul mecanic" nu m-a dezamagit, desi nu a avut aceeasi cantitate de actiune ca si primul volum.  Am intrat mai adanc in vietile personajelor, am cunoscut personaje noi, am urat si iubit impreuna cu ele, simtind fiecare cuvant, fiecare pagina.

Cartea continua  actiunea primului volum. Tessa, Jem, Will, Charlotte & co. sunt in continuare pe urmele maleficului Mortmain. Lucrurile nu merg deloc conform planurilor, mai ales acum cand Benedict Lightwood isi doreste cu ardoare sa o vada pe Charlotte lipsita de putere, sa o dea jos de la conducerea Institutului. Din acel moment se da startul unei lupte contra cronometru ce are ca scop gasirea lui Mortmain. Dar oare poate totul sa fie atat de usor? Evident...nu. De asemenea, mare accent este pus in acest volum pe sentimentele Tessei, trairile interioare si incercarea relativ imposibila de a alege un singur vanator de umbre. Cine va fi stapanul inimii Tessei? Blandul Jem sau misteriosul Will?

Eram atat de captivata de aceasta carte incat uitam sa ma mai opresc din citit. Stateam cu orele, cititnd pagina cu pagina si chiar nu realizam cand trecea timpul. Geniala! Va spun sincer ca nu va veti astepta la acel sfarsit, si ca veti fi la fel de nerabdatori ca si mine sa cititi volumul urmator. Oh doamne si cat mai este pana in martie...! M-a fascinat felul in care relatia lui Will cu Tessa a evoluat. Intotdeauna am stiut ca o iubeste, dar schimbarile lui bruste de atitudine erau atat de...grrr! In mod inconstient, a reusit sa o faca pe Tessa sa il iubeasca si pe Jem. Sa fim sinceri...de ce nu ar face-o? Jem este un inger, este perfect, bunatatea intruchipata. Nu cred ca am intalnit prea multe personaje masculine de genul asta prin carti, fiindca stim cu totii cum povestea bad boy-good girl este dezvoltata in majoritatea cartilor. Si totusi...in ciuda felului perfect si dulce al lui Jem de a fi, nu pot sa nu ma gandesc la Will, sa nu imi doresc sa fie fericit impreuna cu Tessa. Poate pana la urma chiar am o slabiciune pentru baietii rai din carti. Aflam motivul din spatele atitudinii sarcastice a lui Will si ...la inceput eram..wtf..serios? Dar apoi, am incercat sa ma pun in pielea lui, am inteles situatia si mi-am dorit si mai mult sa fie si el fericit.
In sfarsit avem parte de caderea zidurilor de protectie din jurul lui Will si avem acces direct la sentimentele sale. Si totusi...cu cateva ore prea tarziu..

"Si iata-l stand in fata ei, spunandu-i ca iubeste cuvintele din inima ei, forma sufletului ei.Spunandu-i ceva ce ea nu-si inchipuise vreodata ca-i va spune cineva. Spunandu-i ceva ce nu avea sa i se mai spuna vreodata, nu in felul asta. Si nu de catre el 
Dar acum nu mai conta. 
-E prea tarziu, zise ea. 
-Nu spune asta! Vocea lui era aproape o soapta. Te iubesc, Tessa! Te iubesc! "

Si totusi Will nu are parte de sfarsitul pe care mi-l doream eu, cel putin nu in acest volum. Accepta sa renunte la ideea de a fi cu Tessa, in favoarea lui Jem. Pentru Will, Jem este pacatul sau cel mai mare, fiind persoana pentru care ar face orice, chiar si sa renunte la iubire. Jem..Jem merita sa fie iubit, nu as putea contesta acest fapt, desi nu sunt sigura cat ar putea Tessa sa i se dedice. Este destul de clar ca in ciuda faptului ca il iubeste, nu il poate uita pe Will. Daca este ceva ce nu mi-as dori niciodata sa citesc in aceasta serie, ar fi o scena in care Jem este ranit de Tessa sau de Will, persoanele pe care le iubeste cel mai mult. El este mult prea bun pentru a-i fi distruse sentimentele..

"Intelegi si tu, Jem, nu-i asa?Ca, fara Tessa, eu nu mai am nimic- nici bucurie, nici lumina, nici viata. [...]
Dar cuvintele ramasera nerostite.."

Mi-a placut si felul in care a evoluat relatia dintre Gideon, fiul mai mare al lui Benedict Lightwood, si Sophie, un personaj secundar pe care eu il indragesc foarte mult. De asemenea mi-a venit sa ii sparg ceva in cap lui Jessamine, personaj care mi-a cam fost antipatic de la inceput. Legatura dintre Charlotte si Harry este de asemenea reliefata si intarita spre finalul volumului.

Nu stiu ce mai pot spune despre acest volum..a fost superb. A avut toate ingredientele unui bestseller, ale unei carti geniale,  de neuitat. Tot ce imi doresc este sa am in brate ultimul volum cat mai repede, fiindca stiu care va fi  primul lucru pe care il voi face. Deschid cartea la ultima pagina si citesc finalul. Seria aceasta este seria pe care o recomand tuturor prietenilor dornici sa imi "incerce biblioteca". "Dispozitive infernale" chiar ne aduce in fata ochilor o lume victoriana, „O poveste încărcată de suspans, despre putere şi dragoste.” – Tamora Pierce



Nota : 5 + !!!

9 comentarii:

Iulya Elena spunea...

Nu am seria asta ,dar musai trebuie sa mi-o cumpar...din cate spui tu merita din plin sa o citesc.:D

JustLaugh spunea...

super recenziaa!!..bravo:*...mi-a parut asa rau de Will!!:((..pff sper ca in volumul urmator sa se schimbe:|..dar fara sa-l raneasca pe Jem:-<..off chiar nu stiu la ce sa ma astept...dar sa apara cat mai repede cartea:X

Anonim spunea...

Ah, vreau sa il citesc si eu! Dar parca mai e atat de mult pana la Printesa Mecanica! :((

Alexandra Ioana spunea...

stiu ca merita aceasta serie la fel ca si instrumente mortale,am si printul mecanic castigat de la un concurs si sper sa apuc candva sa il citesc,superba recenzia:X

Unknown spunea...

So, cartea a doua a fost chiar mai buna de cat prima, mai ales ca se dezvolta relația Will-Tessa și Tessa Jem, ritmul alert cu care ne-am obișnuit în prima carte nu ne dezamăgește nici acum, având o succesiune de întâmplări mult mai ampla plusss mai mult romantism. I can't wait,vreau sa apară cat mai curând volumul 3.

Anonim spunea...

Cassandra Clare este pur si simplu geniala. Cam ca un... inger al cartilor! Are un talent nemaipomenit!

Claudia spunea...

Nici nu vreau să mă gândesc că Jem va muri, pur şi simplu nu pot concepe asta. Sper că vor găsi un remediu. Mi-ar părea rău şi de Will, totuşi, dacă va rămâne singur. Oricum ai lua-o, cineva va suferi în final.

Unknown spunea...

asta citesc acum si pot spune ca imi place mult. Am ajuns la partea unde e citatul de sus. E foarte frumos

JustLaugh spunea...

cand voi pune mana pe vol. 3 nu ma voi mai opri din citit:))...dar nu as incepe cu sfarsitul de obicei cand stiu sfarsitul la o carte, serial, film imi scade interesul de a le mai vedea sau citi:))